Klaus Iohannis ii retrage decoratia lui Adrian Nastase

0
88
Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că-i va retrage decoraţia lui Adrian Năstase. Aceeasi masura se aplica tuturor celor care au condamnări penale, Iohannis precizând că operaţiune va fi finalizată în foarte scurt timp.

Presedintele a fost întrebat dacă după controversa legată de invitarea lui Adrian Năstase la recepţia de Ziua Naţională ia în calcul retragerea decoraţiei acestuia.

„Da şi pot să vă spun chiar că am decis să retrag toate decoraţiile tuturor celor care au condamnări penale şi se încadrează în prevederile legii care prevede procedura de retragere a ordinelor naţionale. Am demarat efectiv această acţiune şi ea va fi finalizată în foarte scurt timp şi veţi primi prin intermediul Departamentului Comunicare exact lista decretele lor prin care retrag aceste ordine”, a răspuns Iohannis, citat de News.ro.

Fostul premier Adrian Năstase, care a executat o condamnare la închisoare, a participat la recepţia de 1 Decembrie organizată la Palatul Cotroceni.

Năstase a primit invitaţia în virtutea faptului că a fost decorat în 2002, cu ordinul ”Steaua României în grad de Mare Cruce”.

In replica, Adrian Nastase i-a raspuns lui Iohannis printr-un mesaj pe blogul personal.

Redam integral mesajul lui Nastase:

Klaus Iohannis a inceput să construiască „România normală”, anuntând că a decis să-mi retragă ordinul „Steaua României”, in grad de Mare Cruce, după ce mă invitase la Cotroceni, la receptia organizată cu ocazia Zilei nationale. Recunosc, am mers la Cotroceni crezând că, in al doilea mandat, Iohannis va incerca să ajute la o reconciliere natională, după dezbinarea din ultimii ani. M-am inselat iar gestul său meschin de astăzi nu prevesteste nimic bun.

O eventuală retragere a decoratiei primite de mine in 30 noiembrie 2002, „pentru intreaga activitate pusă in slujba promovării si dezvoltării României, pentru competenta si abnegatia dovedite in actul guvernării”, in principal pentru eliminarea vizelor, eforturile de integrare in NATO si UE, modernizarea si cresterea economică nu vor putea fi sterse din cartile de istorie si vor putea fi comparate cu activitatea nesemnificativă a lui Iohannis din mandatul său de presedinte.

La sugestia unor „păsări migratoare” si a unor talibani ideologici, Iohannis vrea să rescrie istoria recentă. Ar trebui, atunci, să topească, intre altele, toate decretele de acordare, in perioada 2000-2004, a decoratiilor statului român, inclusiv ale unor mari personalităti străine, decrete contrasemnate de mine.

Românii mi-au acordat insă „decoratia” lor, in conditiile in care după 4 ani de guvernare, PSD a obtinut, in 2004, acelasi procent la alegeri ca si la intrarea la guvernare – 37%. Vom vedea ce rezultat va avea guvernul Iohannis…

Condamnarea mea in 2012 ca si cea din 2014, au avut obiective politice cunoscute. Poate ar trebui să reamintesc, din când in când, felul in care am fost condamnat prin „rationamente logico-juridice” si in lipsa unor probe directe in Dosarul afiselor electorale, cu cei 971 de martori ai DNA. Sau condamnarea in dosarul Zambaccian cu probe – corpuri delicte care includeau bancnote ce au fuseseră tipărite ulterior de Trezoreria americană. Chiar si Băsescu, somat de clientii săi politici (cunoscutii „intelectuali”) să-mi retragă decoratia (legea oferă presedintelui POSIBILITATEA de retragere a ordinului) a preferat să spună „Năstase a fost condamnat pentru o găinărie (stia el ce spune). Năstase nu si-a vândut tara. Electoratul iti poate ierta asta”.

Mi se pare interesant faptul că in anul in care am primit ordinul „Steaua României” (30 noiembrie 2002), am semnat cu Iohannis cunoscutul Parteneriat – la 13 iunie 2002, deci cu doar câteva luni inainte.

Nu cred că, după 7 ani de la condamnare din 2012, respectiv 5 ani de la cea din 2014 si după invitarea mea la Cotroceni, cu ocazia Zilei nationale, intentia de retragere a ordinului are justificare. De aceea, voi astepta contr-semnarea de către premier si publicarea in Monitorul oficial pentru a lua măsurile cuvenite.